Fotografie: Clara Janes. RAE
Clara Janes este poet, romancier, eseist și traducător și s-a născut la Barcelona într-o zi ca astăzi în 1940. Este fiica editorului și poetului Josep Janés, și este, de asemenea, licențiată în Filosofie și Litere, precum și Maître dès Lettres de la Universitatea Sorbona în Literatură Comparată. Este, de asemenea membru al Academiei Regale Spaniole.
În calitate de traducător în 1997, a obținut titlul Premiul National de Traducere. Iar opera sa poetică a primit, de asemenea, premii importante precum Premiul City of Barcelona, City of Melilla Award sau Premiul Gil de Biedma Poetry Award. A fost tradus în peste douăzeci de limbi. Printre titlurile sale se numără stelele învinse, limita umană, O caut pe Cordelia, Antologie personală o paralaxele. Pentru a-l descoperi, merge unul selecție de poezii.
Clara Janés — selecție de poezii
Voi aștepta cu răbdare
Voi aștepta cu răbdare
urmărind, ca un câine, momentul.
Sau voi trece prin jungla versurilor tale
croindu-mi încet drum
prin poteci ascunse,
pentru goluri mici
că ai lăsat întredeschis.
Era în zori
Era în zori
scuze pentru ora.
Pleoapele tale visate au tăcut
sub perna mea
iar când se stinge prima lumină
a fost desenat pe alb
încruntarea ta
iar vocea ta a murmurat câteva cuvinte.
în lampă
ai lăsat un gest de oboseală
și apoi
privirea ta m-a chemat
din trandafiri.
Am alergat să-i îmbrățișez
și m-am așezat la masă
iar pe hârtia goală
Am urmat liniile
ca ti-a alunecat mana
dezlegat de frică
sensul ascuns,
de frica de a nu mai fi cu,
din frica de a nu sti
dacă cineva poate îmbrățișa acea mutație divină
a fi într-unul doi,
fiind rupt
și smulgându-l astfel pe celălalt din morți.
si pe pagina
avea un sens viu
cuvântul înviere.
răni copacul
răni copacul,
parfumul lui mă acoperă,
o, amabil rave
în timp ce stelele se întorc
o flacără seduce
fumul viselor care mă leagăn.
Păzește-mi inima chiar dacă dorm.
insula sinucidere
insula sinucidere
aparent prost,
începe zâmbetul
a feței tale.
arată ambiguitatea
a aromelor tale,
de vechiul tău
ai căror ochi le întorc spatele,
a tinerilor tăi frumoși cu grimasă drogată.
În tăcerea ta, insula,
vorbesti si vorbesti,
dar opțiunea nu este limitată
la propunerea dumneavoastră
Între trecut, neant sau distanță
Nu
nu poți ieși, spune Holan,
prin usi
că pe pereţi
están
Sólo
pictat.
Mă voi lăsa să mor în tăcerea ta
Mă voi lăsa să mor în tăcerea ta,
că noaptea m-ai hrănit
fructele cireşului
în dormitorul tău de umbre
bleeders de parfum
si nimic mai mult nu imi doresc.
Mă voi lăsa să mor în tăcerea ta.
ochi
m-ai încolțit
și cu ură m-a prins de revere,
m-ai împins într-un colț
și m-ai lovit
până lasă sânge roșu
aerul in sine,
si asa si tot,
iată că încă mă trezesc
si uitându-te la tine spun:
chiar acum,
In acest moment ma hotarasc
Îmi voi dona ochii
chiar dacă trebuie să le iau
ucigașul meu
Pas cu pas
Pas cu pas
nu ai incredere in aceia
pe care nu l-au luat niciodată în considerare
sinucidere.
Ei fac pas cu pas drumul,
orbindu-se de abisul care bântuie mereu pe om
Intrați în roata matematică
Din cele mai importante.
Se fac invulnerabili la disperare.
Ei chiar spun, la rece,
cu inima.
vin mâinile
Mâinile se întind
nenumarate maini,
maini negre,
sa-mi orbi ochii,
să-mi opresc picioarele,
să-mi usuc venele,
a se cocoţa insistent
de-a lungul corpului
și lăsați-l cufundat în negru.
Își vor face limba să iasă afară,
dinți,
inima si rinichii,
intestin si creier...
Prieten apropiat, atât de departe,
vino un moment
și cu jocurile tale
distrage atenția acestui întuneric teribil.
Dă-mi un râu de putere
din uter,
Ca înainte.
chiar suficient
a alunga
mâini.
aceste mâini
cât de negru
și neînfricat
Mă înconjoară
întreb
Prizonierul unei panici invincibile,
și deși știu despre inutilitatea tuturor viselor,
din închisoarea aceea chinuitoare care este viața,
Cer autonomia totală a omului
și dreptul de a nu justifica deloc
existența lui.