The centenar de moarte a unuia dintre scriitorii celebri ai literaturii americane. Jack London (San Francisco, 12 ianuarie 1876 - Glen Ellen, 22 noiembrie 1916) a trăit doar 40 de ani, dar a făcut-o cu toată intensitatea. Viața lui a fost cea mai mare aventură a lui și astfel a știut să le scrie pe cele pe care le-a creat. Într-un mod mare. Londra, corespondent de război, socialist angajat și chiar mai angajat în lumea animalelor, a dat un titlu călătoriilor și personajelor de neegalat și de neuitat.

Cel mai mare tribut al său în lucrarea sa este pentru natură, iar descrierea puterii, puterii și esenței sale se află în fiecare dintre aceste aventuri.. Angajamentul său față de ea și acea intensitate vitală au fost ceea ce le-a afectat. Opera sa poate fi și mai vie o sută de ani mai târziu și poate fi citită de cititorii de toate vârstele. Buck sau White Fang sunt încă doi dintre cei mai buni prieteni ai mei.

Es imposibil de condensat toată opera sa în câteva rânduri sau vorbește despre viața sa plină de călătorii și experiențe. Hawaii, Japonia, Mexic, Londra lui Jack Spintecătorul, Alaska goanei după aur ... Le-a călcat pe toate. De asemenea, este imposibil să evidențiezi unul dintre toate și nici să alegi dintre atâtea personaje bune. Voi rămâne cu cele mai clasice, un trio dintre animalele mele preferate: câini și lupi.

Chemarea sălbăticiei (1903)

(…) Și când în nopțile liniștite și reci își îndrepta botul către o stea și urla ca un lup, strămoșii săi, morți și deja transformați în praf, au dirijat nasul către stele și au urlat de-a lungul secolelor. Iar cadențele lui Buck erau cadențele lor, cadențele cu care își exprimau durerea și sensul pe care liniștea, frigul și întunericul le aveau.

Sunt dintr-un orășel Am crescut la țară și am trăit cu câțiva câini prin viata mea. Tatăl meu și bunicii mei erau vânători și am învățat să fac diferența între vânătoare și ucidere. Citirea unor povești precum cea a lui Buck la o vârstă fragedă te poate marca și tu.

Curajul, angajamentul, efortul, pierderea, depășirea și, mai ales, loialitatea sunt concepte care își exprimă maximă în călătoria fizică și spirituală pe care o parcurgem cu Buck. Ne pierdem stăpânul și o viață liniștită și simțim duritatea unei noi existențe în cea mai inospitalieră și nemiloasă condiție care, totuși, nu întruchipează Natura, ci alte ființe umane.

Dar trebuie să supraviețuiești, mergi mai departe. Așadar, mușchii noștri cresc și atunci când tragem sanii grele peste zăpadă și gheață perpetue. Doar atunci întâmplarea ne aduce la Thornton și atunci când ne salvează vrem să recâștigăm credința în oameni. Așa că îl urmăm, îl facem acel zeu căruia îi vom fi mereu loiali pentru că este ceea ce purtăm în sângele nostru. Sau nu.

Pentru că acolo în cel mai adânc și mai necunoscut întuneric al pădurii, și în cea mai îndepărtată parte a sângelui nostru există acel apel. Ceea ce ne bate cu adevărat cel mai mult. Ce au mai mult ca noi. Pentru că suntem mai mulți. Când ne vor lua și Thornton de la noi acel sunet țipă la noi din interior. Nu mai putem pierde. Da alergăm la ai noștri.

Colan alb (1906)

Lupii sunt rechinii pământului. Ei știu ce fac mult mai bine decât noi. Ei ne urmează exemplul, deoarece știu că în cele din urmă ne vor pune mâna pe noi. Sigur ne vânează. 

Citatul respectiv provine dintr-unul dintre puținele dialoguri pe care le găsim în acest roman, la fel de faimos sau mai faimos decât precedentul și practic simetric. De data aceasta suntem mai aproape de lupi și ne simțim mai sălbatici. Cine poate rezista să pășească în pielea unui câine mai mult lup decât un câine pe care îl numesc Colțul Alb? Numai numele denotă deja înverșunare și luptă și am trăit totul prin ochii lui de când era un cățeluș.

Acum, însă, luăm calea inversă de la indomitibil la cvasidocil pe măsură ce avem mai mult contact uman.. Maltratarea lui Gray Castor și luptele crude cu câini în care Handsome Smith ne pune acolo unde aproape ne pierdem viața. Bine că Wheedon Scott ne-a salvat și a rămas cu noi. Cu el am învățat ce sunt dragostea, loialitatea și acea melancolie absolută și disperare atunci când persoana care ne-a învățat cel mai mult și pe care o iubim este absentă.

Aceasta este probabil cea mai cunoscută dintre cele mai multe adaptări ale acestui roman la cinema.

Whitehttps: //www.youtube.com/watch? V = EBrV_mgkIuw

Lupul de mare - (1904)

Aici suntem deja lupi, navigăm într-o fregată numită Ghost și suntem la comanda unuia, desigur: căpitanul Lobo Larsen. De data aceasta vânăm foci și, de asemenea, naufragii intelectuali, rafinați și extrem de idealiști, precum tânărul Humphrey van Weyden. Larsen este crud, nemilos și lipsit de scrupule. Suntem supuși autorității sale tiranice și Van Weyden va descoperi în curând duritatea și impietatea lumii primitive pe care o reprezintă Larsen. Dar vei învăța și de la el.

Sunt câteva bune adaptări de film despre acest roman. Voi rămâne cu clasicul lui Michael Curtiz (1941), cu un memorabil Edward G. Robinson și un alt contemporan din 2009.

De ce să le citești

Ciocnirea dintre civilizație și natură, lupta perpetuă între bine și rău, supraviețuirea celui mai potrivit, determinismul genetic, selecția naturală și ... AVENTURA în expresia sa cea mai pură. Și pentru că este Jack London. Numele tău este deja un motiv unic.