Douăzeci de poezii de dragoste și un cântec disperat

Pablo Neruda a terminat de scris Douăzeci de poezii de dragoste și un cântec disperat când încă avea 19 ani. În ciuda tinereții sale, poetul chilian a realizat o compoziție lirică exaltată, caracterizată prin formele sale ridicate de comunicare și un nivel literar sublim. Nu în zadar, această carte este considerată o referință fundamentală în literatura hispano-americană.

De fapt, în momentul morții sale, autorul sud-american (1973) Douăzeci de poezii de dragoste și un cântec disperat avea deja peste două milioane de exemplare vândute. Din acest motiv, Este probabil cea mai citită colecție de poezii din toate timpurile. Potrivit criticului literar Harold Bloom, Neruda este - alături de portughezul Fernando Pessoa - cel mai proeminent poet al secolului XX.

Despre autor

Pablo Neruda este pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto (Parral, Chile, 1904 - Santiago de Chile, 1973), câștigător al Premiului Nobel pentru literatură (1971). Poetul chilian a ales acest alias în cinstea poetului ceh Jan Neruda. De-a lungul carierei sale literare a trecut de căldura Douăzeci de poezii la sumbruul suprarealism al Reședință pe Pământ (1933-35).

Mai târziu, și-a exprimat angajamentul politic și social în lucrări precum Cântă general (1950) înainte de a evolua spre simplitatea expresivă și tematică evidentă în Ode elementare (1954-57). În mod similar, aceste schimbări de teme și stil demonstrează adaptabilitatea poetului atunci când încorporează inovații estetice în cadrul vastei sale producții literare.

Nașterea, copilăria și primele meserii

S-a născut pe 12 iulie 1904. La o lună după naștere, mama sa a murit și a trebuit să se mute împreună cu tatăl său în orașul Temuco. Acolo și-a urmat primele studii și a cunoscut-o pe Gabriela Mistral, care l-a apropiat de marii clasici ai literaturii rusești. Primul său poem a fost Cântecul de petrecere (1921), semnat cu aliasul Pablo Neruda (înregistrat legal în 1946).

La fel, en Temuco a lucrat pentru prima dată într-un ziar, a continuat să lucreze în Santiago ca redactor al Claritatea, unde au publicat mai multe dintre poeziile sale. În capitala chiliană a studiat pentru a fi profesor de franceză și a obținut notorietate internațională după lansarea Douăzeci de poezii de dragoste și un cântec disperat şi Încercarea omului infinit.

Călătorii și contact cu generația 27

La mijlocul anilor 1920, a început să ocupe posturi consulare în țări precum Birmania, Singapore, Ceylon și Java.. Mai târziu, a fost în Spania (1934 - 1938). Unde s-a legat de artiști din generația celor 27, precum García Lorca, Rafael Alberti, Miguel Hernández, Gerardo Diego și Vicente Aleixandre, printre alții.

În țara iberică a fondat revista Calul verde pentru poezie și și-a exprimat clar sprijinul pentru republicani cu munca sa din Spania în inimă (1937). În plus, La întoarcerea în Chile (1939) a devenit membru al Partidului Comunist. În 1945, a devenit primul poet care a primit Premiul Național pentru Literatură din Chile.

Ultimii lui ani

Neruda și-a folosit poziția în Senat pentru a denunța problemele sociale din timpul său, ceea ce i-a adus ciocniri cu elita politică de guvernământ. În consecință, a trebuit să solicite azil în Argentina, ulterior s-a refugiat în Mexic. La începutul anilor 1950, a făcut turnee în URSS, China și Europa de Est. A primit Premiul Nobel pentru literatură în 1971.

În același an, el și-a dat demisia din candidatura pentru președinția Chile în sprijinul lui Salvador Allende. Noul președinte l-a numit ambasador la Paris. Cu toate acestea, el a fost nevoit să se întoarcă la Santiago grav bolnav doi ani mai târziu. În plus, moartea lui Allende din cauza ascensiunii lui Augusto Pinochet la putere l-a afectat enorm. Poetul a murit pe 23 septembrie 1973.

Analiza Douăzeci de poezii de dragoste și un cântec disperat

Puteți cumpăra cartea de aici: Nu au fost găsite produse.

Structură și stil

Această colecție de poezii este alcătuită din douăzeci de poezii fără titlu, cu excepția „Cântecului disperat”. Dacă textul este examinat în ansamblu, obiectul liric al cărții nu este o femeie specifică, este un arhetip universal. Adică persoana iubită versus persoana iubitoare (scriitorul). În plus, Neruda însuși a declarat că pentru compoziția sa a evocat amintirile zdrobirilor sale tinere.

Ca stil, Douăzeci de poezii de dragoste și un cântec disperat evidențiază trăsături largi ale modernismului literar. Ei bine, textul prezintă semne de inovații structurale în versuri, o muzicalitate foarte marcată și câteva doze de prețiozitate. Cu toate acestea, unicitatea acestei opere a devenit o referință pentru poeții de mai târziu.

caracteristici

• Predilecție pentru cvartetele alexandrine.
• Utilizarea versurilor în arta majoră și, în mai multe cazuri, a alexandrinilor.
• Predominanta rimei asonantei.
• Folosirea sdrújulelor și a cuvintelor acute în mijlocul versurilor artei majore.

Tematică

Dragostea, nostalgia însoțitoare a amintirilor și abandonul sunt sentimente palpabile pe tot parcursul cărții. In acelasi fel, intrarea poeziilor este încărcată de erotismul originat între doi tineri (și chiar naivi) iubitori. În același timp, poetul transmite că uitarea pătrunde cu voalul său tăcut fiecare senzație trăită.

Mai mult decât atât, corpul femeii este tratat ca un teritoriu fertil demn de a fi explorat și cultivat temeinic. Acolo unde dorința de a intra în contact cu ea nu este niciodată pe deplin satisfăcută. Astfel, poftele vorbitorului iubitor (omul care are nevoie de pământ să o cultive) rămân perene.

Fragment:

„Corpul femeii, dealuri albe, coapse albe,

semeni cu lumea în atitudinea ta de predare.

Corpul meu de țăran sălbatic te subminează

și îl face pe fiul să sară de pe fundul pământului.

Eram exact ca un tunel. Păsările au fugit de la mine

iar în mine noaptea a intrat în puternica sa invazie ”.

Iubire și durere de inimă

Poetul își reflectă în mod constant conflictul cu privire la uitare și nostalgie prin metafore legate de noapte și întuneric. În contrast, femeia iubită reamintește sunetele naturii, frumusețea cerului, stelele și bătăile inimii vieții trezite de ea. Înaintea soției sale, poetul se predă cu entuziasm.

Dorința prin cuvânt

Fiecare promisiune emisă de vorbitor necesită cuvinte precise capabile să atragă nu numai atenția și corpul femeii iubite. De fapt, frază cu frază poetul se apropie de urechea femeii sale cu hotărârea fermă de a ajunge la imaginația ei. Acest aspect este evident în următorul fragment:

„Înainte de tine au populat singurătatea pe care o ocupi,

și sunt mai obișnuiți cu tristețea mea decât tine.

Acum vreau să spună ce vreau să vă spun

astfel încât să îi puteți auzi așa cum vreau eu să mă auziți ”.

Verbul este veriga

Cuvântul devine o nevoie inevitabilă pentru subiectul iubitor. Prin urmare, verbul stă ca un instrument folosit pentru a transforma un corp inert într-o substanță plină de viață și înfloritoare. În acest moment, iubirea pură - lipsită de toate dorințele trupești - se arată ca o nevoie imperioasă de afecțiune.

Teama de abandon

În cele din urmă, Neruda abordează frământarea inimii în fraze care dezvăluie o teamă de bază față de ființa umană: să se simtă abandonat. Apoi, amintirile unei dureri trecute apar ca o povară pe care iubitul o poartă fără să vrea și pregătește cititorul pentru cântecul disperat. Iată câteva fraze din poezia menționată mai sus:

„Ai înghițit totul, ca distanța.

Ca marea, ca vremea. Totul la tine a fost naufragiat! "