Unde este Benito Pérez Galdós?

Portretul lui Benito Pérez Galdós.

Cei care au copii între 13 și 17 ani vor observa că Benito Pérez Galdós a dispărut din programa școlară. Studenții nu își mai studiază munca la ora de literatură, iar numele lor, în cele mai bune cazuri, apare pur și simplu pe o listă de scriitori importanți.

Ceva care se ciocnește cu un trecut nu atât de trecut în istoria noastră educațională. A fost o vreme când toți elevii citeau, de exemplu, unele dintre cărțile aparținând „Episoadelor Naționale”.

Aspirantul câștigător al Premiului Nobel pentru literatură nu numai că a surprins în opera sa o minunată cronică a evenimentelor din trecut, dar și, cu un stil literar cervantin perfect, Creez romane realiste demne să-l plasez printre cei mai buni trei scriitori din istoria limbii spaniole.

Oricum, nimeni nu-i mai citește cărțile. În opinia mea, această circumstanță derivă dintr-o încercare de evoluție educațională către o modernitate curriculară. Modernitatea este departe de conținutul didactic dezvoltat anterior în școli.

Această reformă, necesară și pozitivă în multe aspecte datorită evoluției societății noastre, El a comis teribila încercare de a ocoli Pérez Galdós. Ignorându-l datorită concepției absurde a operei sale ca ceva ancorat în trecut sau, și mai rău, ceva naționalist apropiat de fascism.

Și o spun pe aceasta din urmă cu cunoștințe despre fapte, deoarece, în mai multe ocazii, mulți indivizi „iluștri” au formulat o teorie atât de nefericită pe baza faptului că, în anii francismului, „episoadele naționale” au apărut printre agenda studenților iar studiul lor era practic obligatoriu.

În acest fel și așa cum se întâmplă cu multe capitole ale istoriei, tinerilor acestei țări li se refuză existența unui scriitor minunat și a unei opere literare unice. Creșterea, în acest fel, a ignoranței societății noastre și a uitării a tot ceea ce merită respectat și valorificat.

Atât de bine din păcate Benito Pérez Galdós depinde de profesorul neînțeles, arogant și dezarmat care, într-un act de nebunie fără precedent, decide să meargă acolo unde îi convine agenda actuală și, în calitate de campion al literaturii, se confruntă cu absurdul oferind elevilor săi cartea „Gerona”, „Trafalgar”, „Zaragoza”, „Miau” sau capodopera intitulată „Fortunata și Jacinta”.

În mod surprinzător, aceasta este singura posibilitate ca scriitorul canarian să fie studiat în Spania. Categoric,  o prostie care, după părerea mea, reflectă, alături de multe alte aspecte, problema pe care această țară o prezintă în materie educațională.