Pierre reverdy a fost un poet francez născut în Narbona. El a fost unul dintre inspirații mișcare suprarealistă și A avut o relație cu artiști și scriitori atât de importanți precum Picasso sau Apollinaire. A murit într-o zi ca astăzi la Solesmes, în 1960. Aceasta este o selecție de poezii să-l citești, să-ți amintești sau să-l știi.
Pierre Reverdy - Selecție de poezii
Vântul și spiritul
Este o himeră extraordinară. Capul, mai înalt decât acel etaj, este situat între cele două fire și se întinde și rămâne, nu se mișcă nimic.
Capul necunoscut vorbește și nu înțeleg un cuvânt, nu aud un sunet - în jos pe sol. Sunt mereu pe trotuarul din fața mea și mă uit; Mă uit la cuvintele pe care le va arunca mai departe. Capul vorbește și nu aud nimic, vântul împrăștie totul.
Vânt mare, batjocoritor sau mohorât, ți-am dorit moartea. Și îmi pierd pălăria pe care ai luat-o și tu. Nu mai am nimic; dar ura mea durează, vai mai mult decât tine!
***
Duritatea inimii
Nu aș fi vrut niciodată să-ți mai văd fața tristă
Obrajii tăi scufundați și părul în vânt
M-am dus la cross country
Sub acele păduri umede
Zi si noapte
La soare și în ploaie
Sub picioarele mele frunzele moarte s-au sfărâmat
Uneori, luna strălucea
Ne-am întâlnit din nou față în față
Privindu-ne fără să spunem nimic
Și nu am avut suficient spațiu pentru a merge din nou
Am fost legat de un copac mult timp
Cu dragostea ta cumplită în fața mea
Mai tulburat decât un coșmar
Cineva mai mare decât tine m-a eliberat în cele din urmă
Toate privirile plângătoare mă bântuie
Și această slăbiciune pe care nu o poți lupta
Fug repede spre rău
Spre forța care își ridică pumnii ca armele
Despre monstrul care m-a smuls din dulceața ta cu ghearele sale
Departe de etanșarea moale și moale a brațelor tale
Respir în partea de sus a plămânilor
Cross country pentru a traversa pădure
În orașul miraculos în care bate inima mea
***
Față în față
Face un pas înainte și rigiditatea mersului său timid îi trădează starea de echilibru.
Aspectele nu-ți lasă picioarele. Tot ce strălucește în acei ochi
de unde izvorăsc gândurile rele, plimbarea lui ezitantă se luminează.
Va cădea.
În fundul camerei, o imagine familiară este înaltă. Mâna ta întinsă
merge la a ta. El vede doar asta; dar brusc se împiedică
împotriva lui însuși.
***
invidie
O viziune pestriță în cap, fugi de a mea. Posedați stelele
și animalele pământului, țăranii și femeile să le folosească.
Oceanul l-a zguduit, marea m-a zdruncinat și el a primit toate ștampilele.
Perie ușor resturile pe care le găsește, totul este ordonat și simt
capul meu greu zdrobind tulpinile fragile.
Dacă ai crede, destin, că aș putea pleca, mi-ai fi dat aripi.
***
Noapte
Strada este complet întunecată și stația nu și-a pus amprenta.
Mi-ar fi plăcut să ies și ei mă țin pe ușă. Totuși acolo sus
cineva privește și lampa se stinge.
În timp ce reverberele nu sunt altceva decât umbre, anunțurile
continuă de-a lungul palisadelor. Ascultă, nu poți auzi niciun pas
cal. Cu toate acestea, un cavaler gigantic se repede peste un
dansator și totul se pierde întorcându-se, în spatele unui teren liber. Doar noaptea
știu unde se întâlnesc. Când vine dimineața, se vor îmbrăca
culorile sale strălucitoare. Acum totul este tăcut. Cerul pâlpâie și luna
se ascunde între hornuri. Mutul și fără să vadă nimic ofițeri de poliție
păstrează ordinea.
***
Zare
Degetul meu sângerează
Cu
Te scriu
Domnia vechilor regi s-a încheiat
Visul este o șuncă
Greu
Asta atârnă de tavan
Și cenușa din țigara ta
Conține toată lumina
Pe cotul drumului
Copacii sângerează
Soarele ucigaș
Sângerează pinii
Iar cei care trec prin poiana umedă
După-amiaza, prima bufniță a adormit
eram beat
Membrele mele laxe atârnă acolo
Și cerul mă ține
Cerul în care îmi spăl ochii în fiecare dimineață
Sursa: Web de La jumătate de voce