India miroase a fructe și iasomie, în Africa un spectru crește în urma războiului, iar în Chile cineva a scris odată câteva versuri nocturne privind Pacificul.
Încă din cele mai vechi timpuri, poeții lumii și-au adaptat legile naturii la versetele lor, interpretându-și propria realitate, aceea de a atinge cu degetele lumea viselor pe care omul le-a uitat cândva.
O existență văzută prin cristale la fel de personale ca universale care cuprind această călătorie prin lumea în 10 poezii.
Printre flori, un castron cu vin
Bău singur, niciun prieten nu este prin preajmă.
Ridic paharul, invit luna
și umbra mea, iar acum suntem trei.
Dar luna nu știe nimic despre băuturi
iar umbra mea este limitată să mă imite,
dar chiar și așa, luna și umbra vor fi compania mea.
Primăvara este un moment bun pentru plăcere.
Cânt și luna își prelungește prezența,
Dansez și umbra mea se încurcă.
Atâta timp cât rămân sobru, suntem fericiți împreună
când mă îmbăt, fiecare merge alături
jurând să se întâlnească în râul Silver al cerurilor.
Drinking Alone in the Moonlight, de Li Bai (China)
Râul avansează, blând, deschizând noaptea.
Stelele, goale, tremură în apă.Râul urmărește o linie foșnitoare în liniște.
Mi-am abandonat barca în capriciul apelor.Stând cu fața spre cer mă gândesc la tine care dormi, pierdut în vise.
Poate că acum visezi la mine, dragostea mea pentru ochii înstelați nocturni și umezi.
Curând barca mea va trece prin fața casei tale, dragostea mea, întinsă în somn
ca un râu.Poate că gura ta adormită palpită pentru mine, întredeschisă.
Sosește o explozie de fructe și iasomie.Vântul acesta a trecut prin casa ta și în ea
Îți ating visul și îți respir aroma și îți sărut gura, dragostea mea care poate acum
te plimbi cu mine, într-o grădină, pentru visul tău.În spatele urechii, între părul tău, încă umed de baie, o iasomie arde, în visul tău.
Dă-mi mâna și privește în ochii mei, în visul tău, dragostea mea, și trage-mă cu blândețe către cercul magic unde acum, adormit, zâmbești.
Văd, în umbra țărmului, o mică lumină care mă privește cu o clipire iubitoare.
Este casa ta: pentru mine cea mai dulce, cea mai apropiată și cea mai îndepărtată dintre stele, dragostea mea.
Steaua, de Rabindranath Tagore (India)
Spectacolul este că. Sabie și venă.
Un visător incapabil să vadă dincolo de orizont.
Astăzi este mai bine decât mâine, dar morții sunt cei
Ele vor fi reînnoite și născute în fiecare zi
Iar când vor încerca să doarmă, măcelul îi va conduce
De la letargia lui la un somn fără vise. Indiferent de
Numarul. Nimeni nu cere ajutor cuiva. Vocile caută
Cuvintele din deșert și ecoul răspund
Sigur, rănit: Nu este nimeni. Dar cineva spune:
«Criminalul are dreptul să apere intuiția
a mortului. Morții exclamă:
«Victima are dreptul să-și apere dreptul
a țipa". Apelul la rugăciune crește
de la timpul rugăciunii la
sicrie uniforme: sicriele ridicate în grabă,
îngropat repede ... fără timp să
completează riturile: sosesc alți morți
în grabă de la alte atacuri, singur
sau în grupuri ... o familie nu lasă în urmă
orfani sau copii morți. Cerul este gri
plumb și marea este albastru-cenușiu, dar
culoarea sângelui l-a umbrit
din cameră un roi de muște verzi.
Muștele verzi, de Mahmud Darwish (Palestina)
Pământul este o închisoare
iar cerurile păzesc stelele căzătoare.
Fuge,
intră pe tronul iubirii,
căci moartea este o creatură,
iar locul tău este exilul.
Secretul tău s-a răspândit
iar durata timpului tău apare dintr-un trandafir.
Veți vizita un istm
și vei fi anihilat,
dar sufletul tău va rămâne indescifrabil.
Sayings of Exile, de Ahmad Al-Shahawi (Egipt)
Spectrul meu s-a ridicat din ploaia de plumb,
Și a declarat „Sunt un civil” realizând numai
Crește-ți frica. Dar cum ar fi
Ca să mă ridic, eu, o ființă a acestui pământ, în acea oră
De moarte impasibilă! Apoi m-am gândit:
bătălia ta nu este a acestei lumi.
Civil și soldat, din Wole Soyinka (Nigeria)
Pentru distracție, tinerii marinari
vânează albatrosi, păsări mari ale mării
care urmăresc călători încet, indolenti,
nava, care navighează peste abisuri și pericole.Cu greu sunt aruncați acolo pe punte,
prinți de albastru, stângaci și rușinați,
aripa mare albă slăbită ca moartă
și au lăsat-o, ca vâslele, să cadă de-a latul.Ce slab și inutil acum călătorul înaripat!
El, înainte de atât de frumos, cât de grotesc pe pământ!
Cu pipa, unul dintre ei și-a ars ciocul,
altul imită, șchiopătând, zborul invalidului.Poetul este același ... Acolo sus, pe înălțimi,
Ce dezlănțuie săgeți, fulgere, furtuni!
Alungat în lume, aventura a încheiat:
Aripile sale uriașe nu îi sunt de nici un folos!
Albatrosul, de Charles Baudelaire (Franța)
Spectrul lung de argint mutat ...
Spectru lung de argint scuturat
vântul nopții oftând,
mi-a deschis rana veche cu o mână cenușie
și m-am îndepărtat: așteptam cu nerăbdare asta.
Rana de dragoste care îmi va da viață
sânge perpetuu și lumină pură țâșnesc.
Crăpătură în care Filomela este mută
va avea pădure, durere și un cuib moale.
O, ce zvon dulce în capul meu!
Mă voi întinde lângă floarea simplă
unde frumusețea ta plutește fără suflet.
Și apa rătăcitoare va deveni galbenă,
în timp ce sângele meu curge în tufișuri
umed și mirositor de pe țărm.
Long Spectrum of Shaken Silver, de Federico García Lorca (Spania)
Nu am văzut niciodată un pustiu
iar marea nu am apucat să o văd niciodată
dar am văzut ochii ericii
Și știu ce trebuie să fie valurileNu am vorbit niciodată cu Dumnezeu
nici nu l-am vizitat în Rai,
dar sunt sigur de unde călătoresc
de parcă mi-ar fi dat cursul.
Certainty, de Emily Dickinson (Statele Unite)
Mi-e frică să te văd, am nevoie să te văd, sper să te văd, neliniște să te văd.
Vreau să te găsesc, grijă să te găsesc, certitudine să te găsesc, săraci îndoieli să te găsesc.
Am un îndemn să te aud, bucurie să te aud, noroc să te aud și mă tem să te aud.
Pe scurt, sunt înșurubat și radiant, poate mai mult primul decât al doilea și, de asemenea, invers.
Vice vera, de Mario Benedetti
Scrie, de exemplu: «Noaptea este înstelată,
iar stelele albastre tremură în depărtare ».Vântul nopții se întoarce pe cer și cântă.
Pot să scriu cele mai triste versuri în seara asta.
O iubeam și uneori și ea mă iubea.În astfel de nopți o țineam în brațe.
Am sărutat-o de atâtea ori sub cerul infinit.M-a iubit, uneori și eu am iubit-o.
Cum să nu-i fi iubit ochii mari și nemișcați.Pot să scriu cele mai triste versuri în seara asta.
Să cred că nu o am. Simțind că am pierdut-o.Auzi noaptea imensă, și mai mult fără ea.
Iar versul cade în suflet ca roua în iarbă.Contează că dragostea mea nu a putut să o păstreze.
Noaptea este plină de stele și ea nu este cu mine.Asta e. În depărtare cântă cineva. In zare.
Sufletul meu nu se mulțumește să-l pierd.Ca pentru a o apropia, privirea mea o caută.
Inima mea o caută și nu este cu mine.În aceeași noapte albind aceiași copaci.
Noi, cei de atunci, nu suntem la fel.Nu o mai iubesc, este adevărat, dar cât de mult am iubit-o.
Vocea mea a căutat vântul pentru a-i atinge urechea.Al altuia. Va fi de la altul. Ca și înainte de sărutările mele.
Vocea ei, corpul ei luminos. Ochii lui infiniti.Nu o mai iubesc, este adevărat, dar poate o iubesc.
Iubirea este atât de scurtă, iar uitarea este atât de lungă.Pentru că în astfel de nopți o aveam între mine
brațe, sufletul meu nu se mulțumește să-l pierd.Deși aceasta este ultima durere pe care mi-o provoacă ea,
și acestea sunt ultimele versete pe care i le scriu.
Pot să scriu cele mai triste versuri diseară, de Pablo Neruda (Chile)
Ți-a plăcut această călătorie în jurul lumii în 10 poezii? Pe care o preferați?
Trebuie să spun Neruda, dar nu ar fi corect. Selecția este foarte bună. Toate bune. Emoții nedefinibile, în funcție de subiectivitatea fiecărui cititor. Mulțumiri.
Rămân cu Benedetti. El este preferatul meu. Dar în această selecție toate sunt foarte bune.
Pentru mine neruda și benedetti sunt cei mai puternici poeți, cei care exprimă cel mai bine emoția umană.
Benedetti, toate sunt frumoase, profunde, dar, datorită simplității cuvintelor care te pătrund în suflet, sunt de Mario Benedetti.
Poeziile tale sunt foarte bune, dar ale mele sunt mai bune, deși nu sunt ale mele, are o structură bună, dramă, durere, victorie, simțire, glorie și asta este ceva ce nu ai, vei spune că sunt raportabil dacă vrei să mă raportezi, raportează-mă Voi continua să fac cele mai mari poezii din lume ceea ce este raportabil este escola vedruna arts, ei nu știu să aprecieze arta, folosesc monalissa pentru a zgâria esplada.
Toate poeziile sunt atât de frumoase, atât de magice, atât de carne și sânge, atât de iubitoare și de uitate ,,, dar Neruda cu acest poem îmi lovește întotdeauna inima cu aceste bucăți dulci și amare de versuri.
Rămân fără îndoială cu cea a maestrului Neruda, care a trecut prin așa ceva mă înțelege, mă doare copios să o citesc dar în același timp simți acel geniu și frumusețe pe care poetul a știut să le pună în această operă de artă.