Ieri s-au împlinit Ani 175 de moartea lui Jose de Espronceda, unul dintre cei mai mari, celebri și mai admirați poeți din Romanticismul spaniol secolul al XNUMX-lea. Așa a fost considerat când a murit. Și nimic mai bun decât ridicarea câteva dintre frazele, versurile și strofele sale cel mai bine cunoscut că toți am recitat vreodată.
Poetul extremeean ne-a lăsat o parte din summit-ul funcționează a literaturii romantice patriei. Studentul din Salamanca, El lumea diavolului, unde este al tau Îi cânt Teresei, Sancho saldana, Alb de Bourbon. Și poeziile sale scurte s-au adunat cânteceCa Călăul, Cântec cazac și bineînțeles nemuritorul Cântec de pirat. Ei bine, hai doar să ne bucurăm de această selecție.
- Studentul din Salamanca. start
Era mai mult de miezul nopții, spun poveștile vechi, când într-un vis și într-o tăcere mohorâtă înfășurau pământul, cei vii par morți, morții părăsesc mormântul. Era ora în care vocile înfricoșătoare sunau fără formă, când se aud pași goi și tăcuți, și fantome înfricoșătoare rătăcesc în întunericul dens și câinii îngroziți urlă când îi văd.
- Cântecul piratului.
- Cântec al morții.
Un muritor slab nu te sperie
întunericul meu și nici numele meu;
omul găsește în sânul meu
un termen spre regretul său.
Vă ofer compasiune
departe de lume un azil,
unde în umbra mea liniștită
dormi pentru totdeauna în pace.
- Sonet.
Proaspăt, luxuriant, pur și parfumat,
gala și ornamentul pensilului înflorit,
galant așezat pe buchetul vertical,
parfumul răspândește trandafirul născut.
Dar dacă soarele arzător un foc supărat
vibrează, de la tunul în flăcări,
parfumul dulce și culoarea pierdută,
frunzele sale poartă aura grăbită.
Așa că norocul meu a strălucit o clipă
pe aripi de dragoste și nor frumos
M-am prefăcut poate de glorie și de bucurie.
Dar, din păcate, acel bine s-a transformat în amărăciune,
și fără frunze în aer se ridică
floarea dulce a speranței mele.
- Lumea Diavolului, Cântul I.
„Cine va gândi vreodată, Teresa mea,
că a fost un etern izvor de lacrimi
atâta dragoste inocentă, atâta bucurie,
atât de multe delicii și delir atât de mult?
Cine va crede vreodată că va veni o zi
în care, a pierdut farmecul ceresc
și a legat ochii a căzut,
câtă plăcere ar provoca furie? "
Secolele până în secolele trec peste;
bărbații succed bărbaților,
la bătrânețe calculele tale se prăbușesc,
pompa și gloriile lor până la moarte cedează:
lumina pe care le fulgeră spiritele
mor în ceața pe care nu o pot cuceri,
Și este povestea omului și a nebuniei sale
un mormânt îngust și împuțit!
- La o stea.
Îmi urmez cu indiferență calea
la mila vânturilor și a mării,
și eliberat, în brațele destinului,
Nu-mi pasă să salvez sau să răsturn.
- Noaptea.
Bună ziua, sau tu, noapte senină,
Să vezi lumea august,
și regretele unui trist
cu întunericul tău te îndulciști.
- La o privighetoare.
Cântă noaptea, cântă dimineața
privighetoare, în pădure iubirile tale;
cântă, cine va plânge când plângi
perlele zorilor din floarea timpurie.
- Pana la luna.
Lună gălăgioasă, că plângerile mele triste
dulce pe care o ridici cu o față bună
dacă nenorocirea mea amară te atinge,
plânge cu mine.
- Spre patrie.
O, țara mea iubită!
Unde s-au dus eroii tăi luptători,
Sabia ta nu este învinsă?
Oh! a copiilor tăi pe fruntea smerită
Acolo este fardul gravat;
Pentru ochii lui căzuți din păcate
Plânsul este aglomerat.
- Cântecul cazacului.
Capriciul nostru va dicta legi acolo,
casele noastre vor fi cetăți,
sceptrii și coroanele regilor
pe care le vor roti jucăriile copiilor.
Ura! A zbura! pentru a ne satisface dorințele:
cele mai frumoase ne vor da dragostea lor,
și nu ne vor găsi fețele urâte,
că biruitorul strălucește mereu frumos.
Ura, cazaci din deșert! Ura!
Europa îți aduce pradă splendidă:
sângeroasă piscină câmpurile lor să fie,
a turnurilor sărbătoarea armatei sale.