Portretul lui Domenico Di Michelino
Dante aligheri, cel mai faimos poet italian din toate timpurile, a murit într-o zi ca astăzi în 1321 en Ravenna. El și-a publicat recent cea mai nemuritoare lucrare, Divina Comedie. Astăzi vreau să-l amintesc cu 7 dintre sonetele sale.
Dante aligheri
Născut la Florența în 1265, A fost de asemenea filozof pe lângă faptul că este poet. Și-a pierdut părinții foarte tineri și mai târziu a luptat pentru liga Guelph împotriva gibelinilor toscani. S-a căsătorit cu Gemma Donati, cu care a avut trei copii. Dar știm cu toții asta adevărata lui iubire și inspirație a fost Beatriz, fiica lui Folco Portinari, care era deja căsătorită cu Simón de 'Enjaeza.
Când a murit, Dante s-a dedicat studierii teologiei și filosofiei și, de asemenea, a participat la politică. Deja în 1301 era ambasador la Roma iar în timpul absenței sale, Florența a fost preluată de Carlo di Valois. Casa lui Dante a fost jefuită și i s-a aplicat o amendă grea, care a trecut apoi la pedeapsa cu moartea în 1302.
El a fost în Paris între 1307 și 1309 și a mers și în al său exil prin unele orașe din nordul Italiei, până în Verona a început să-și scrie cea mai universală lucrare, Divina Comedie.
5 sonete
sonet
Iubirea strălucește în ochii iubitului meu,
și devine blând când arată:
unde se întâmplă, fiecare om care o vede se întoarce
și oricine vede sufletul îndrăgostit tremură.
Se întunecă dacă îți ascunzi privirea,
și pentru a o revedea, totul suspină:
înainte de mândria ei fuge și mânia;
frumoasă, onorează-mi adoratul cu mine.
Fericit de o mie de ori cine vede și simte;
când sufletul se naște până la punctul în care începe
toți umili de gândit, toată dulceața,
și nu știe, când o privește zâmbind,
dacă natura a fost depășită în ea,
sau blândul miracol atât de multă frumusețe.
***
Sonet XL
Pelerini meditativi
poate în ceva ce nu vezi prezent:
Vii dintr-un popor atât de îndepărtat
că mă uit la tine, cu poveri atât de adânci
și fără lacrimi în ochii rătăcitori,
treci prin orașul suferind,
parcă orb, surd, indiferent,
ființa ta ar vedea-o din alte lumi?
Inima îmi spune între regrete
-Opreste-l și ascultă-l câteva clipe-
că atunci când o vei părăsi, ruptura te va urma.
Deja BEATRIZ-ul său este doar o umbră cerească,
și a fiecărui cuvânt care îl numește
curge un izvor amar de lacrimi.
***
Vinde perfect ...
Știe bine la care salută și se înclină
cine o vede pe a mea printre doamne;
toate vă țin companie
au mila lui Dumnezeu.
Frumusețea ei este atât de multă excelență
că invidia nu se trezește sau falsă:
cu mult înainte, galanterie și laudă
-cadouri de Iubire- își stabilește prezența.
Din redorul său vine blândețea
și astfel îmbrăcat în același foc,
fiecare, simțind-o, se onorează.
Totul în Ea a fost întotdeauna atât de strălucitor,
că nimeni, oftând dulce,
s-ar putea să uiți harul tău răpit.
***
Tutti li miei penser ...
Gândul meu nu știe decât despre Iubire;
pentru el și în el îl am atât de schimbabil:
de Iubire puterea îl poartă iubit,
sau raționament nebun, merită.
Îmi dă speranță respirație dulce,
sau amar am plâns într-un val debordant;
se unifică numai dacă tremură
sufletul meu de spaimă este văzut pentru o clipă.
Și așa îmi ignor norocul în concurs,
și nedorind să o spun și să o spună:
rătăcire Mă duc într-o rătăcire iubitoare ...
Și dacă cu toată lumea trebuie să fac o alianță
va fi zadarnic să strig la dușmanul meu
-Mila insensibilă- să mă apere.
***
Atât de blând
Purtarea iubitei mele este atât de blândă,
atât de demn de iubire când salută,
că fiecare limbă rămâne mută
și toată lumea îi copleșește privirea.
Rauda pleacă auzindu-se exaltată
-umilitatea care o îmbracă și o protejează-,
și pământului este cel care ne ajută
transformat în minune umană.
Atâta răpire pentru a-l contempla inspiră,
care intoxică inima cu tandrețe:
cine o privește o simte și o înțelege.
Și pe buze, ce semn de noroc,
rătăcirea pare a fi o buclă de dulceață
că sufletul îi spune: Oftă!