A treia parte a recenziei poveștilor scriitorului argentinian JJorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo. Pentru a citi a doua parte apăsați aici. Cele pe care le prezint astăzi sunt din cartea sa Ficțiuni (1944), în special trei nuvele din partea a doua, Artificiale, ceea ce mi s-a părut deosebit de interesant dintr-un motiv sau altul.
Forma sabiei
Motivele pe care le poate avea un om pentru a-l urî pe altul sau pentru a-l iubi sunt nesfârșite.
Prietenul meu rezonabil mă vindea în mod rezonabil.
Călăreți tăcuți înalți patrulau pe trasee; în vânt era cenușă și fum; într-un colț am văzut un cadavru aruncat, mai puțin tenace în memoria mea decât un manechin în care soldații își exercitau în mod interminabil scopul, în mijlocul pieței ...
Începem cu Forma sabiei, o poveste în care un irlandez care locuiește în Tacuarembó, Uruguay, îi spune lui Borges însuși, transformat într-un personaj, cum cicatrice hidoase care îi traversează fața. Această inserție a narator în opera sa Ar ieși în evidență de la sine, dar așa cum este obișnuit în lumea Borges, aș prefera să subliniez că autorul se joacă cu convențiile literare obișnuite. Încă o dată, Borges ne face să ne îndoim de bine, de rău, cine este un erou și cine este un ticălos.
Tema trădătorului și eroului
Gândiți-vă la transmigrarea sufletelor, o doctrină care îngrozește literele celtice și pe care Caesar însuși a atribuit-o druizilor britanici; cred că înainte de a fi Fergus Kilpatrick, Fergus Kilpatrick a fost Iulius Cezar. El este salvat de acele labirinte circulare printr-o verificare curioasă, o verificare care ulterior îl aruncă în alte labirinturi mai inextricabile și eterogene: anumite cuvinte ale unui cerșetor care a conversat cu Fergus Kilpatrick în ziua morții sale, au fost prefigurate de Shakespeare, în tragedia lui Macbeth. Că istoria a copiat istoria a fost suficient de uimitoare; că istoria copiază literatura este de neconceput ...
Pe măsură ce titlul celei de-a doua povești augurează bine, în Tema trădătorului și eroului Borges aprofundează din nou problemele deja ridicate în lucrarea sa anterioară. Și încă o dată, cu Irlanda fundal. Dar de data aceasta abordarea este diferită: scriitorul argentinian ne face să reflectăm asupra simetrii terifiante, Și ciudate coincidențe care poate fi întrezărit în râurile Istoriei. Mai exact, ne crește dacă literatura, ficțiunea și, în cele din urmă, minciunile pot inspira adevărul, lumea tangibilă în care trăim.
Moartea și busola
Lönnrot se credea un raționar pur, un Auguste Dupin, dar în el era ceva de aventurier și chiar de jucător. [...]
„Nu trebuie să cauți trei picioare pentru pisică”, a spus Treviranus, brandind un trabuc imperios. Știm cu toții că Tetrarhul Galileii are cele mai bune safire din lume. Cineva, care să le fure, va fi intrat aici din greșeală. Yarmolinsky a crescut; hoțul a trebuit să-l omoare. Ce crezi?
- Posibil, dar nu interesant, răspunse Lönnrot. Veți răspunde că realitatea nu are obligația de a fi interesantă. Voi răspunde că realitatea poate renunța la această obligație, dar nu și ipoteze. În cel pe care l-ai improvizat, întâmplarea intervine copios. Iată un rabin mort; Aș prefera o explicație pur rabinică, nu întâmplările imaginare ale unui hoț imaginar.
Încheiem recenzia noastră de astăzi cu Moartea și busola, o poveste care continuă tradiția povești de mister și poliție. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, deoarece nu este un secret pe care Borges, în calitate de cititor avid, îl cunoștea și îl admira Edgar Allan Poe. De fapt, detectivul tău fictiv, auguste dupin, este menționat în povestea Borges.
Povestea expune, de asemenea, una dintre obsesiile argentiniene: Religia și misticismul evreiesc, ca fundal pentru crimele pe care protagonistul, lonnrot, trebuie să rezolvi. Cu toate acestea, interesantul despre poveste este că joacă-te cu cititorul y subminează convențiile și clișeele asumat în mod natural în acest gen de literatură.